Francofonie

Tres magnifique ! Ambuteiaje româneşti în limba lui Balzac. Haideţi să ne înfigem în sicron, les furculision, în ochi. În numele cooperării lui omlete-du-fromage cu omletă-cu-brânză din prima conflagaraţie:

Fluieratul interzis.

Ştire venită de sus, nu de la Vatican, ci de la atitudinea.ro (pentru că suntem abonaţi online, pentru că vrem şi putem).

O firma de constructii a interzis fluieratul pe santierele sale din Bristol. De acum muncitorii nu mai au voie sa-si arate aprecierea fata de femeile care viziteaza santierul in acest fel.

Decizia conducerii firmei vine sa sprijine femeile care viziteaza santierul in vederea cumpararii unui apartament. Pana acum reprezentantele sexului frumos se simteau stanjenite de fluieraturile muncitorilor. Chiar si barbatii nu erau in largul lor cand auzeau aprecierile zgomotoase ale muncitorilor asupra femeii iubite. Astfel , firma de constructii spera sa atraga publicul feminin spre produsele pe care le ofera.

Muncitorii nu par sa fie prea dezamagiti de regula impusa. Ei sunt de acord sa renunte la fluierat daca aceasta le va aduce mai multe vizitatoare.

Eu una am crezut pe tot parcursul copilăriei că sunt un băieţel. Ştiam să fluier fără documentare preliminară, şi îmi ieşea chiar foarte bine. Era ceva ereditar, unul dintre cele 27 de instincte cu care vine copilul la naştere. Mă jucam aruncatul-cu-portofelul pe abţipildurile Turbo…cică ţaca se numea, făceam întreceri pe biciclete, mă jucam raţele şi vânătorii, făceam karate …cu toate astea nu mă bărbieream şi nu făceam pipi din picioare.

Moloz Party

Una dintre degeţele, doarme de două săptămâni în moloz şi vinarom. Gândeşte pentru o singură nişă, a decoraţiunilor interioare şi cromaticilor. Te murdăreşte sufleteşte mizeria şi dezordinea, te face irascibil şi scârbit de curăţenia sanitară exterioară care contrastează cu tine. Domnii muncitori sunt tipic de simpatici. Fac glume savuroase pe seama subiectului: Gogu studentul la Facultatea de Trafalet şi Ansamblat Uşi care învaţă pe brânci să obţină o bursă în afară pentru a se specializa pe Răzuit Pereţi. Singurul lucru care mă face să supravieţuiesc este imaginea finală, proiectată idilic. O să fie ceva rupt din vară, sau cu îngăduinţă, putem spune şi primăvară. Un verde, un galben digerabil şi ceva nuanţe subtile care să ajute digestia. Debea aştept :D. După ce finalizăm lucrările, vă invit pe toţi să savurăm un păhărel de nihon no sake, sub care să vedem totul armonie şi vată pe băţ.

Şi pentru că nu poţi porni la drum fără documentare, am găsit blogul ăsta care abordează un frumuşel-ciudăţel. Iar acum, câteva imagini reprezentative, care întrec Ikea şi nasul ei în vânt:

 

Ursul păcălit de Vulpe. You’ve Been Punked, Mor-Mor!

În contextul apropierii de evenimentul care îi întrece pe Prigoană şi Zăvoranu la graficul notorietăţii, ne-am apucat să privim cu expresii tâmpe pe faţă cum trec zilele până la preselecţie. Totul porneşte cu o cafea amară care îţi alimentează zilele cu energie. Ai spune că suntem prea mici pentru aşa ceva, şi dacă de pe acum ne înlocuim vitalitatea specifică vârstei cu cofeina, ce ne facem în stadiul de fosi vârstei a treia? Ce poţi să le faci…or să îmi dea ele dreptate. Noi NU, Batman, Batman! Şi pe fundalul cofeinei în exces, a reprofilării lui Moş Ene (bătrânul care trecea pe la gene) spre clubbing şi nopţi pierdute prin bodegi cu fetişcane dezorientate vestimentar, am început să înlocuim ziua cu noaptea. Şi nu inutil, ci productiv. Eminescu gândea mai metaforic noaptea, Bucureştiul arată chiar curat noaptea, Zburătorii ieşeau la agâţat noaptea, deci ăsta da interval propice succesului. Tot noaptea, ne-au ieşit idei îndrăzneţe pe care le împărtăşeam ziua una cu cealaltă, până a ieşit ceva convenabil şi promiţător. Experienţa noastă în PR, momentan, se rezumă la istorie şi campanii de promovare pentru ghiocei. Dar socializarea continuă, sau domnul profesor Iacob, consideră că omul tot să înveţe este făcut.

Trecând peste… magnifică zi. Mergeam grăbită, la pas spre facultate, unde urma să întreprind o prestaţie cu şi despre travestiţi…şi tot mergeam…şi tot grăbită. De la Victoriei până la Romană, plantat din doi în doi metri câte un poliţist durduliu pe care ai senzaţia că dacă îl împingi mai brutal riscă să se rostogolească. În faţa mea, observ o bătrânică, măruntă, confuză, care parcă ar fi vrut să intre cu cineva în vorbă…şi s-a uitat în spate. Nenorocul grăbitului care nu are la îndemână mantia invizibilităţii lui Potter. Şi mă întreabă : “Domnişoară dragă, eu pe unde trebuie să merg? Adică eu trebuie să merg între liniile astea portocalii şi maşinile pe lângă?” Sună hilar nu? Dar de mult Bariera Vergului a devenit Piaţa Muncii. Şi bătrânelul ieşit din casă se trezeşte în plină ţară gătită de gală, dar tot cu mizerii sub unghii. I-am explicat evident cum stă treaba cu motivarea evaporării banilor din bugetul statului…totul sumar, pentru că travestiţii menţionaţi mai sus aveau prioritate.
…şi bătrânelul care duce cu el scaunul de pescuit. Urca de fiecare dată din staţia Obor, se ducea în capătul metroului, îşi desfăcea scăunelul şi se aşeza voios. Poate că încerca să sfideze mulţimea în picioare, poate că vroia să bată obrazul tinerei generaţii, poate că lumina îl avantaja mai bine din unghiul acela, orice se poate.

Cuvinte de bine

Fiecare degeţel e unic şi cu totul diferit de celelalte…dar dacă stau bine să mă gândesc tocmai această diversitate ne ţine împreună. Cel mai adesea ideile noastre se ciocnesc şi din pulburerea lor ia naştere unitatea. Inevitabil, gândul îmi zboară pe meleaguri filosofice…ştiţi ce zicea Pascal despre om? Că înainte de toate este o “îngrămădire de contradicţii”. Aşa suntem şi noi: bucurie- tristeţe, grabă- moleşeală, nervi- relaxare, raţiune-vise…Rezultatul: o simfonie de gânduri şi emoţii, interpretată din suflet de cele 5 degeţele.

“Arătătorul ” vă urează muuuuuuulta baftă degeţicilor!

Semnatarul: Cami

Convorbire de rang înalt pentru câteva secunde

Ora 13:21: sună telefonul.

Puteam să jur că este un super-erou cu care am avut câteva conflicte cu o seară înainte, şi acum vroia împăcare fără supărare. Dar NU!

Când am auzit: “Marius Balaci sunt…“, am încremenit. Da, am uitat să ataşez logo-ul, dar dacă aş fi ştiut că domul Balaci mă va suna personal cu atenţionarea, parcă aş mai uita odată să îl ataşez… fie vorba între noi.

Deci e de bine, ne-au ajuns dulcele debitări la destinaţie. Uh… parcă repir uşurată, şi îmi vine inspiraţia pentru proiectul la Sociologie.

Fiecare cu ale ei

Cugetările s-au petrecut la Gară n Pub, înconjurate de miresme culinare şi muzică tribală. Roxi s-a înarmat cu pixul fermecat cu care dă autografe cocoşeilor prin cluburi de noapte, Măriuca şi-a adus sfântul leptop, Cami cizmuliţele din piele de mamut, Carmenel ideile nocturne despre babuini şi încălziri globale, iar Alu zâmbetul irezistibil. Spunem noi că am făcut treabă bună. Rămâne de văzut.

Summit

Avem şi noi idei şi un pumn de bătut în masă. Toată chermeza Summit-ului ne dă greţuri şi dureri stomacale. Cei care cochetăm cu învăţământul tindem să elogiem evenimentul pentru zilele de vacanţă subtil argumentate.  Oraşul începe să lucească în soare de curăţenie, zic ei, noi tot jegos îl vedem pentru că nu avem locuinţele localizate în aria de drumeţie a preaînalţilor domni preşedinţi. Summit-ul face compromisul să păşească cu pantofiorii de cristal în plină ţară păduchiasă, şi asta nu se cuvine la rang înalt. Românii deja s-au apucat să înveţe limbi de circulaţie internaţională pentru a-şi face înţeleasă mâna întinsă:

Mister Bush, i have 5 copii home şi no food să le pun pe masă.

Iar Mister Bush va spune : Oh, my fucking God!

Prima dimineaţă de aşteptare

Este prima dimineaţă după ce am trimis la galop pe drumuri pavate de fibre formularul de înscriere. Ideile, formulările erau întocmite cu multi timp înainte însă limitarea de 4000 de caractere ne-a cam ţinut pe loc. Nu mi se pare corectă această restricţie pentru care a trebuit să tăiem legate la ochi. Ne-a durut sufletul, şi la fiecare propoziţie eliminată am suferit fiecare în tăcere.  Am ales fotografiile care să ne îmbrace cochet de serbare, am elaborat descrieri sumare dar consistente şi ne-am trezit că ceasul arăta mai mult cu o oră decât ne-am fi aşteptat. Nu am stins lumina la ora 20:00, şi nu din lipsă de respect pentru pământ, ci din criza de timp în care ne găsisem. Tot ce îndrăznim să facem este să aşteptăm cu emoţii şi unghii roase.

Tiptil…

Fără temeri şi restricţii, fără idei preconcepute şi câmpi bătuţi degeaba, am început să punem pe hârtie strategii personalizate de comunicare. Brief-ul sună cuprinzător şi îţi aruncă în faţă o paletă de nuanţe comunicaţionale pe care le poţi combina armonios. Din nefericire, toată derularea programului nostru se extinde în lung şi în lat motiv pentru care ne vedem nevoite să tăiem din colţurile inutile.

Deci…spor la treabă, ne urăm !